29.05.2025
Cum te poate ajuta carVertical să estimezi corect valoarea de piață a unei mașini rulate

Uneori este dificil să te prinzi dacă vehiculul de care ești interesat merită prețul cerut de vânzător. Un Volkswagen Golf poate avea prețuri foarte diferite în funcție de anul de producție, de km acumulați, dotări, etc. Mai mult, chiar dacă ar fi multe asemănări între două modele (același an, nr similar de km la bord, același nivel de echipare), prețurile tot pot fi diferite.
Pentru aceia dintre noi care nu sunt experți auto, găsirea prețului corect pentru o mașină second-hand ține de o cercetare amănunțită a pieței și cunoașterea a cât mai multe informații despre mașinile pe care vrem să le achiziționăm. Aici te poate ajuta enorm raportul de istoric auto de la carVertical.
În acest articol vom analiza lucrurile pe care trebuie să le luăm în considerare atunci când investigăm o mașină și cum te pot ajuta rapoartele noastre istorice.

Ți-e frică să nu cumperi o rablă?
Verifică orice VIN ca să afli istoricul unui vehicul!
1. Află care este gama de prețuri și cum te poate ajuta funcția noastră Valoare de Piață
Odată ce ai pus ochii pe un anumit model de mașină, este timpul să începi cercetările. Primul pas este să verifici anunțurile online ca să-ți faci o idee despre gama de prețuri din piață. Ține minte să:
- Te uiți la mașini care au vârsta, kilometrajul, nivelul de echipare și o stare generală similare cu vehiculul pe care vrei să-l cumperi. Toate aceste lucruri influențează puternic prețul final, două mașini ale aceluiași model putând avea prețuri foarte diferite pe piață.
- Iei în considerare tipul de vânzător – mașinile vândute de dealeri sunt de obicei mai scumpe.
O modalitate ușoară de a afla care este prețul modelului de care ești interesat este să cumperi un raport istoric carVertical și să citești secțiunea Valoare de Piață. Acolo vei găsi un preț mediu estimat pentru modele similare și o gamă care cuprinde cel mai mic și cel mai mare preț actual.

Dacă mașina are un preț semnificativ mai mic decât prețul mediu, acest lucru ar trebui să-ți dea de gândit. Escrocii reduc adesea prețul ca să tenteze cumpărătorii să se grăbească și să nu fie la fel de meticuloși în a cerceta mașina, ca să nu piardă ”oferta”. Te sfătuim să nu iei niciodată decizii spontane atunci când cumperi o mașină rulată.
Ia-ți cât timp ai nevoie ca să te familiarizezi cu informațiile din raportul de istoric al vehiculului și nu ezita să-i pui vânzătorului câte întrebări vrei.
2. Evaluează starea mașinii - și aici te poate ajuta raportul nostru
Kilometrajul, daunele, nivelul de echipare și specificațiile tehnice, precum și starea generală sunt cei mai importanți factori care contribuie la stabilirea prețului unei mașini second-hand. Prin urmare, evaluarea istoricului și a stării mașinii sunt pași cruciali dacă vrei să obții o ofertă bună.
Când vrei să cumperi o mașină second-hand, este important să știi că nu toți vânzătorii sunt sinceri și chiar și cei care sunt sinceri s-ar putea să-și fi supraevaluat mașina. Partea bună este că poți oricând să negociezi prețul cerut pentru o mașină rulată ca să nu ajungi să plătești pe ea mai mult decât valorează.
Secțiunea Kilometraj: vehiculele al căror odometru a fost modificat pot costa cu până la 25% mai mult decât valorează

O mașină al cărui kilometraj a fost dat înapoi va putea fi vândută la un preț mai ridicat. Pe baza cercetărilor noastre, o mașină care are kilometrajul falsificat poate fi supraevaluată cu până la 25%. Mai rău este că mașinile cu un kilometraj ridicat au nevoie de mai multe reparații. Prin urmare, nu doar că vei plăti mai mult decât merită pe o astfel de mașină, dar te poți lovi și de multe cheltuieli neașteptate pentru reparații în viitor.
Dacă observi discrepanțe de kilometraj în raportul istoric carVertical, atunci este clar că valoarea mașinii este probabil mai mică decât prețul cerut. Este important să reții că proprietarul actual nu este neapărat cel responsabil pentru derularea kilometrajului, această escrocherie putând să fie efectuată înainte ca acesta să cumpere vehiculul.
Pe lângă prețul umflat, derularea kilometrajului creează probleme și în ceea ce privește întreținerea. De exemplu, dacă odometrul arată o valoare fictivă nu poți știi când trebuie efectuate sarcini importante de întreținere cum ar fi schimbarea curelei de distribuție.
Secțiunea Daune: daunele serioase scad prețul mașinilor

Un raport istoric oferă informații detaliate despre daunele anterioare suferite de o mașină și costurile estimate de reparație, permițându-ți să-ți faci o idee clară despre problemele cu care s-a confruntat vehiculul.
Când te întâlnești cu vânzătorul îți recomandăm să întrebi despre daunele pe care le-ai găsit în raport și să îi ceri să îți arate documentația care atestă modul în care a fost reparată mașina. Dacă nu ai acces la aceste informații riști să cumperi o mașină care se poate să fi fost grav avariată în trecut și reparată ulterior folosindu-se piese ieftine, lucru care îi poate compromite fiabilitatea și siguranța.
Conform Indexului nostru de Transparență, 57,84% dintre mașinile verificate pe carVertical în România au avut înregistrări de daune. Prin urmare, dacă nu verifici istoricului mașinilor rulate există șanse mari să cumperi o mașină care-ți poate face probleme neașteptate în viitor.
Daunele grave afectează considerabil valoarea unei mașini. Cu cât un vehicul are mai multe daune înregistrate, cu atât prețul acestuia ar trebui să fie mai mic. Mai mult, dacă te gândești să cumperi o mașină rulată cu istoric stufos de daune, asigură-te că este verificată de un mecanic înainte să faci plata pentru a evalua calitatea reparațiilor și pentru a investiga dacă te poți confrunta cu probleme în viitor. În unele cazuri, accidentele anterioare pot duce la probleme de siguranță ascunse. Indiferent dacă mașina are un preț atractiv, mult mai importantă este siguranța ta.
Verifică secțiunea Specificații și Echipare pentru a avea o imagine completă

În raportul istoric poți vedea care sunt specificațiile vehiculului, iar unele rapoarte pot avea o listă mai extinsă de echipamente pe care o poți compara cu informațiile primite de la vânzător. Având raportul în față poți confirma că mașina are același set de caracteristici cu cel promovat în anunțul de vânzare.
Secțiunea Scop: fostele taxiuri și mașinile care au fost date spre închiriere valorează mai puțin

Dacă o mașină a fost folosită anterior ca taxi, oferită spre închiriere sau în alte scopuri comerciale starea sa poate fi mai rea decât pare la prima vedere. Aceste vehicule au adesea un kilometraj mare, iar interiorul poate prezenta un grad ridicat de uzură. Mașinile care și-au petrecut întreaga viață fiind conduse în oraș au șanse mai mari să fi suferit frecvent accidente minore. Prin urmare este important să inspectezi cu atenție caroseria ca să te asiguri că toate reparațiile și revopsirea (dacă este cazul) au fost efectuate corect.
Deoarece taxiurile și vehiculele de închiriat sunt de obicei mult mai solicitate și suferă un grad mai ridicat de uzură decât mașinile obișnuite, valoarea lor de revânzare ar trebui să fie, în general, mai mică. Dacă te gândești să cumperi un astfel de vehicul asigură-te că negociezi un preț corect care să reflecte uzura suplimentară și posibilele nevoi suplimentare de întreținere.
Explorează și alte părți ale raportului carVertical
Când vrei să evaluezi prețul unei mașini second-hand cel mai bine este să începi cu secțiunea Valoarea de Piață din raport și pe urmă să explorezi și celelalte secțiuni.
Într-un raport carVertical se poate să vezi fotografii cu mașina din trecut, dacă există restricții financiare, nivelul de taxare la care trebuie să te aștepți, dacă au fost emise rechemări de siguranță, nivelul emisiilor, etc. Această privire de ansamblu asupra mașinii pe care o verifici te ajută să calculezi costurile viitoare de întreținere și să-i evaluezi cât mai corect valoarea de piață.
3. Care este valoarea reală a mașinii?
Valoarea fiecărui vehicul depinde de două variabile principale - starea pieței din acel moment și starea mașinii care te interesează. Poți afla informații despre ambele din rapoartele carVertical.
După ce verifici secțiunea Valoare de Piață, vezi dacă mașina are plusuri sau minusuri față de media prețurilor pentru modele similare. Uită-te ce dotări are, vezi dacă a suferit accidente grave, dacă are kilometrajul dat înapoi sau dacă a fost folosită în scopuri comerciale. Toate aceste aspecte influențează puternic valoarea unei mașini.
Folosește-te de informațiile pe care le găsești în raportul carVertical ca să negociezi un preț corect și ca să știi la ce te poți aștepta în viitor de la acea mașină. Un raport istoric te ajută să iei o decizie bine informată, ceea ce-ți va crește șansele să obții un preț bun.

Verifică-ți VIN-ul
Evită problemele costisitoare verificând istoricul vehiculelor. Obține un raport pe loc!